În două decenii, combinatul siderurgic din Hunedoara a trecut prin transformări importante. Uzinele de Fier au fost, timp de jumătate se secol, unul dintre cele mai bine păzite locuri din România.,
După Al Doilea Război Mondial, Uzinele de Fier ale Hunedoarei, cu o istorie de şase decenii până la acea vreme, au fost transformate în doar câţiva ani în cel mai mare combinat metalurgic din sud-estul Europei.
CITEŞTE ŞI: EXPLOZIE ÎNTR-O UZINĂ CHIMICĂ. BILANȚUL VICTIMELOR AJUNS LA 47 DE MORȚI ȘI 90 DE RĂNIȚI | VIDEO
Odată cu extinderea combinatului, în perioada 1947 – 1956, populaţia oraşului a ajuns, de la circa 6.000 de locuitori după război, la 36.000 de locuitori, iar în deceniile următoare a continuat să crească.
Vechile furnale ale Uzinelor de Fier au fost modernizate, au fost construite o uzină de cocsificare, prăjitoare noi, laminoarele au fost dezvoltate, iar capacitatea de producţie a oţelăriei a fost mărită. Mai mult decât atât, combinatul a devenit unul dintre cele mai bine protejate locuri din România.
Foşti angajaţi ai combinatului au povestit faptul că în anii ’50, pe dealurile din jurul Hunedoarei au fost amplasate sisteme de protecţie împotriva atacurilor aeriene. În prezent, locul care se află la marginea satului Răcăştia, deasupra terenului ocupat în trecut de uzina cocso-chimică şi de aglomerator este acoperit de pădure.
De asemenea, notele secrete păstrate în arhiva digitală a Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a Statelor Unite ale Americii, arătau faptul că, în cazul unor bombardamente, muncitorii se puteau adăposti în trei buncăre uriaşe, care ar fi rezistat chiar şi celor mai distrugătoare bombe.
„Aceste buncăre sunt suficient de spaţioase încât să permită locatarilor din vecinătatea lor şi muncitorilor să se adăpostească aici. Buncărele au fost construite la o adâncime de cinci metri sub pământ şi au pereţii din beton atât de puternici încât, potrivit oamenilor de la faţa locului, ar putea rezista chiar şi bombelor atomice”, se arată într-un raport al CIA din 20 decembrie 1955.
Potrivit rapoartelor spionajului american, fiecare angajat al combinatului era instruit într-o ramură particulară de apărare antiaeriană, ca înlăturarea ruinelor, curăţenia, iar anual localnicii participau la câte un curs de apărare antiaeriană şi la circa 30 de exerciţii.
Sursă foto: volumul Combinatul Siderurgic Hunedoara – Tradiţie şi progres (1974)